Într-un lan de scai,
Șapte brute, vai!
Cu minți impotente,
Instincte demente;
"Mări se vorbiră,
Și se sfătuiră",
Cum să umilească,
Să o siluiască,
Pe-o fată din sat.

Unul, "brav bărbat",
O luă-n mașină,
Că avea benzină,
(Și-i era amic,
Hormon-Polonic)
Ducând-o pe câmp,
Animal, un tâmp...
Și fără putință,
Fără conștiință,
În prostia-i mare,
Ceru "ajutoare",
Altor "con-țărani",
Șase mocofani,
Să se-nfrupte, zmei,
Toți din trupul ei,
Promovând în sat,
Rostul de bărbat!
Să-nvețe puștanii,
Că numai golanii
Ajung în jurnale,
TV, tribunale.

Aș scrie, dar doare,
Despre fapt, oroare,
(Căci e crimă, dramă,
Rup suflet de mamă!)
Cum au chinuit-o,
Cum au siluit-o,
Umilind-o-n haită,
Bieți părinți de fată!

O judecătoare,
Arsă-n cap de soare,
La cincizeci de grade,
Gândi: "Nu se cade,
Să-i trimit la zdup,
Așa în "calup",
Pe mândri feciori!
Ah, îmi dau fiori!
Mi-ar plăcea și mie,
Prin coșcane, vie..."
(Plină-s de durere,
Și revoltă, vere!)
Și-i lăsă...să plece.
Oare mita-i rece,
Sau e tot fierbinte?!
Tu vezi, Doamne- Sfinte,
Cum o primitivă,
Este și ea divă,
Doar c-a judecat,
Câș ca altă dat' ?

Mama e-n durere,
Și dreptate cere,
Căci lacrima frige,
Și ar vrea să strige,
Cu inima-i frântă:
"Unde-i legea Sfântă?"