Mulțumit să fii tu,
Oare,
Cu un măr
De pe-o tarabă
În loc să admiri
Tot pomul,
Trunchiul, ramul
Ca podoabă?
Sigur,
Nu te mulțumește
Să privești cerul, cunună,
Sărutându-se
Cu marea
Doar în pauze
De Lună.
Dacă-ți spui
Așa,
În șoaptă,
Că acesta este
Mersul
Ce conține
Un Pământ,
Vei vedea că universul,
Lumea toată,
Nu-i ce ți se pare ție
Că-nțelegi
Sau
Þi se-arată
Că ar trebui să fie.
Și atunci,
Gândești că spinul
Pe frunți rare e o stimă
Ce-nsoțește des suspinul
Universului din rimă.