În văpaia lui Cuptor,
Tolănită pe un nor,
Stă o rază aurie,
Cu zulufi și pălărie,
Moleșită de căldură,
S-ar sălta dar nu se-ndură.

Noru-i delicat, pufos,
Ca o spumă albicios;
Și își leagănă alene,
Raza cu bălaie gene,
Musafiră de o vară,
Ce căldura o-mpresoară.

Vântul, nădușit și el,
Într-un șort gri, subțirel,
Se avântă într-o baltă,
Se scufundă, iar se saltă,
Pân' răcoarea îi dă forță,
Că astru parcă e torță!

Din trifoiul înflorit,
Se aude un icnit.
Cu mustăți fine, mătase,
Un gândac se descălțase,
Și-ntr-un șușotit prelung,
-Vară, unde să m-ascund?

Uf, m-ai înmuiat de tot!
Ars la chip, zdrelit la cot,
Că m-am cățărat pe-o floare,
Și-un scaiete uscat tare,
M-a-nțepat fără-ndurare,
Și-am plâns trei ore-n cărare!

Nu mai respira fierbinte,
Că-s micuț și sunt cuminte!