Să împroșc cu ură
În sângele bolnav...
Vântul cântă-n corul
Unor vioare vechi.
Întins, cu ochii-nchiși,
Pe pietre mă aplec să mă culc,
Iar frigul mă-nvelește
În timp ce plec.

Tras înapoi,
Îmi frâng gâtul, ridicându-l,
Cu o mână ținându-l ,
Iar pe alta punând-o
La ochi zicând:
- Tată, mie mi-e frică de foc!
Stinge-l! Stinge-l!

I-am spus eu înainte
Să-și înfigă colții.