Se desfășura prin noapte,
umbla pe străzi lăturalnice
ca o femeie fără căpătâi
deși nimic nu o recomanda astfel.
Avea o lume a ei de siguranță
și nu se temea de bărbați,
nu era frumoasă, nici urâtă dar deluroasă,
știa să evite și la nevoie să riposteze drastic.
Trecerea ei era de meteorit,
o stea aprinsă căzută dintre alte stele
ca și cuvintele alunecate din propoziții
și scuipate pe jos
fără să vadă cineva,
să o admonesteze ori să o privească ciudat.
Nu era nici pe departe
un mod pentru demonstrarea calității
ci mai degrabă o acțiune din teamă
fără teamă,
o plimbare prin singurătatea
lipsită de pericol
în orice noapte, pe orice stradă
într-un oraș bolnav
în fiecare zi
pe care oamenii îl tratează
cu indiferență
și mor.