Aurora ne surâde
Cu suflarea-i răcoroasă,
Risipind miresme crude,
Boare-n vara secetoasă.

Rouă-n iarbă, prospețime,
Bolta s-a-nroșit timidă,
Soarele vrea înălțime,
Vântul trezi o omidă.

Un nagâț țipă pe baltă,
Lișițile-i țin isonul,
Bâtlanul, capul, își saltă,
Rațele ridică tonul.

Dintr-un frasin, cu uimire,
O mierliță subțirică,
Ciripi de fericire,
Și-n slăvi, codrul, îl ridică.

Þup! și cucul singuratic,
Pupăza și macaleandru,
Iar un ciocârlan pragmatic,
Șuieră adânc și tandru.

Duioase și-ndrăgostite,
Așa cum sunt numai ele;
Sub frunze adăpostite,
Stau frumoase turturele.

Vântul tace. Parcă-i Raiul
De sunet, cântări, lumină,
Spicu-și părăsise paiul,
Într-o treierare lină.

Macul, ca o vâlvătaie,
Văzând treierul prin lanuri,
Își lăsă pleata prin paie,
S-a dus viața, s-au dus planuri.

Pământul e-n fremătare.
Și în dulcea armonie,
Cântă o privighetoare,
O sonoră simfonie.

Totu-i viu, ziua s-anină...
Greierii în vervă mare,
Adunați sub o sulfină,
Cântă verii pe răcoare.