Nu ai înțeles niciodată
Poezia vieții
Ai luat-o ca pe un hobby
Nu ca o invazie de cuvinte
Ce-ți dislocă cea mai
Puternică stâncă
Din granitul naturii mele.

Nu ai înțeles că trec pe lângă tine
Precum norul de deasupra capului
Încet încet ca un punct de reper
Efemer.
Pur și simplu mi-am visat mormântul
Plin cu iarbă verde
Apoi uscată
Nimeni nu o uda...
Nici măcar cei născuți din mine
Iar oasele mele se îngălbeneau.

M-am trezit din vis
Tocmai la malul mării
Urmele pe nisip se adânceau
Se adânceau se ștergeau
Ca un murmur de cântec
Învățat cândva.

Bianca Marcovici