Piciorul tău tot mângâie asfaltul,
Lumină e în noapte-a ta venire
În suflet mi-e de veșnicii hrănire
Căci vii spre mine nu spre vre un altul.

Iar clipa șede,-n timpului rănire
Spre cealălaltă de nu face saltul,
Se învelesc pămânții cu Înaltul
Dar astfel fu a stelelor menire.

Nu te sfii, acuma, la intrare
Deschisă-i pentru tine a mea ușă,
În rugăciune simt o ușurare.

Mă naște, tu, femeie, din cenușă
S-aduci în mine sfânta bucurare
Dezbracă-te de piedici și cătușă.