Pipăi în gând o coapsă de femeie,
surâsul tău m-a trimite într-o stare de beatitudine.
Pe negândite
mă îmbrăc într-o mantie de singurătate
atât de lipsită de culoare și fantezie
încât nici nu bănui cine sunt
de unde vin
și ce urmăresc.

Nu sunt decât un posibil iubit
prins în spatele pleoapelor tale lungi
ca într-o odaie cu ferestrele întredeschise
de o adiere de vânt mai vioaie
înainte de a începe ploaia.

Lumea în care mă mișc
mă lasă părăsit în acest oraș de umbre
în care m-ai putea găsi de ajutor,
să-ți smulg din piept rădăcinile
iubirii care ți-au ars inima
fără s-o facă scrum.