Își caută venele suspendate și pline,
le pipăie să simtă malurile,
carnea în care se spânzură-n extazul durerii,
în starea de simplă nepăsare.

Nu știe cum plimbă sângele.

Uitarea este oglinda în care se pierde
trăirea mâloasă care alunecă-n iad.

Trupul se simte atât de greu
cât o singurătate străbătută de drumuri
pe care trec nervii călare.

Sufletul nu-i o băutură fierbinte
băut luminos de cei care-l iubesc.

Viața ca o tăietură prin care curge universul
își consumă dimensiunile celeste
și nimeni nu-i ucide timpul.