pe un câmp din irak
celui mai bun prieten i-a explodat o mină-n față
mâna lui stângă mi s-a prins de umăr
cu ea scriu versuri lungi înclinate pe buza prăpastiei
căci vocația poetică e fantoșa vieții personale

scriu în memoria prietenului meu și-a stelei

la ora 7 era gata cafeaua cămașa apretată pe spătar
și casa aburind de dragoste până-ntr-o dimineață
când stela a pus ceasul să sune de cu seară
tu-ți aia mă-tii s-a făcut 7 unde e cafeaua ..cămașa
și-n casă de ce miroase-a mort
nu mai e cale de-ntoarcere mi-a răspuns și-a-nchis

am hoinărit o vreme pe străzi întrebând de stela
trezește-te lunaticule care stela pe-aici sunt toate stele
așa m-am apucat de scris să-mi fac din cuvinte o femeie pe comandă
una care să mă țină-n brațe pe-ntuneric să-mi dea curaj
când îmi este frig să mă-nvelească-n sensuri
iar dacă mi se-ntâmplă o regresiune
să-mi schimbe pamperșii fără repulsie

nici cafea nu mai beau și mă-mbrac în tricouri electorale
votați-vă omul să trăiți bine (mersi)
casa am dat-o unui negustor evreu s-o declare el memorială
căci vocația de poet e fantoșa vieții personale

îți fixezi drept țintă viața alegi arma calibrul muniția
tragi dar de pe țeavă iese un mare sictir apeși încă o dată pe trăgaci
observi cum se răsucește-n aer alt sictir mai mic
și tot așa până vezi cum iese doar fumul

stările din arhivă trec la trăiri clasificate
alunecând toate pe gâtul istoriei