parcă de un veac în afara temniței nu am pășit pământ
cu rare ocazii parcă din când în când
zăbrele au gust de fier mai bine zis de oxid
în cearcăne verzui mă ocolesc departe păsări și nu pot ca să deschid
să le privesc liber cum vâjâie prin păduri
dar aici sunt înconjurat de bogate armături
probabil că munții încă au coame
și cu gândul la ei sparg bolul de mâncare și îmi e foame
să mai văd peisajul luncii ca de început
îmi cheamă lutul glasurile în prund
să pun piciorul pe malul apei până mă afund