Te vei năpusti cu vorbe de mine spuse
și nimeni nu te va înțelege.

Va fi târziu când vor bate clopotele crinilor,
se va stârni în aer bocet de rândunică
pentru cuibul căzut de sub acoperișul iubirii
și puii vor zbura către seară.

Niciuna din zile nu va fi la fel.

Mi se vor umple ochii de nori albicioși,
mă va lovi peste față o rafală de vânt,
roua asemeni unui strat de busuioc
își argintează bobii-n mirosuri
cum mărgăritarele alunecate-n lacrimi.

Mă voi tocmi cu soarele să rămân la amieze
în odihna mierii din stup
până vor sosi femeile la umbra răcoroasă,
nici atunci teama din trup nu mă învinge,
sunt alături de mine păsări de foc
de nu voi mai ști cui să-i dau
frâiele puterii magice.