Atunci când leagănă, sau scutură cuțitul de cimbru
ridică de jos un animal fără suflare

părul mi-l scutură de pământ
cămașa albă lăsată, pe marginea căreia voi călca din greșeală
o așează în formă de clopot

prin pătratul înalt al ferestrei, jumătăți de balerine ca un câmp de lavandă
picioarele lor nevăzute și becul umplut cu vată galbenă
fierbinte, cu fluturii arși gata pictați pentru mâine

îmi așează mână streașină la ochi doar din preacauție
pentru că nu ne putem orbi una pe alta
își caută un loc în care să fim împreună cu aceeași mișcare cu care
înlături un câine flămând și-apoi te retragi

nu-i ură, seamănă doar cu femeia minusculă care mergea atât de bine în bila ei de plastic
încât îi trebuia doar o atingere din afară și totuși părea
atât de fericită