VIAȚA CA O CÃȚEA



A mușcat din mine viața
și-am lovit-o că e rea,
m-a lătrat ca o cățea
și se gudură de frică
daca mi se rupe ața
din mosorul care strică
drumul lanțului din mâna
care-n cer sau glod mă duce
și rămâne ea sărmana
lumânare și o cruce.
Mârâie ciudat la mine
că n-am teamă, chiar de doare
și mă linge pe picoare
să se dea cu mine bine,
dar o știu că-i prefăcută
gata să-mi sfâșie pacea,
mă privește, mă ascultă
ascuțită-n colți ca lancea,
îmi adulmecă tăcerea
lighioana fără minte,
dar o să îi fac plăcerea
să rămână în cuvinte,
că mi-a fost și credincioasă
când de umbre nu-mi păsa
și-o țineam cu mine-n casă,
iar acum e urâcioasă
că-i bătrână, mofturoasă
și de ea nici ca-mi mai pasă!