Cuvânt mâhnit, în dulce alinare
Aduce-n noi pe Dumnezeu, colosul,
Își află-n raiurile mici folosul,
Gheene în rostirea lui nu are.

Canin în foaie își îngroapă osul,
În zbaterile de grăiri, agrare,
Miroase-a verde prin văioage rare,
Pe muntele ce-n liră e fălosul.

Tihnesc o clipă în a mea odaie
Țesută-n vrednicie de paiang
Și orbul mi se-așază-n ochi, șiroaie.

Și zeități cu mine sunt în rang
De tot vestind în vorba rece ploaie,
Un fum subțire ce se-adună-n ștreang.