ceața acoperă
armurile golite de iubire
în deșertul cuvintelor
ascunde
zgomotul armelor

zboruri
de iernatice păsări
pierd echilibrul
speranța-i crucificată
într-o dezumanizată ambianță

cu știri din ziare
rănile copacilor
nu mai pot fi vindecate
mulți cred: nicio primăvară
nu va mai aduce învierea

așa ca dintr-o întâmplare
șerpii înalță zmeie
cu chip de copil
ochiul terorii
amplifică neliniștea


vorbele de-nceput
capătă treptat culoarea îndoielii
prin ale lui socrate ciururi
ele preîntâmpină
prăbușirea rugăciunii


târziu un cântec de noiembrie
anunța ora închiderii
oamenii străzii
în fața pubelelor
împrăștie fumul tăcerii