singurătate, liniște deșartă
nemulțumiri de viață te adună;
stai singură-n odaie și e lună,
nămeți de gânduri visul tău îl ceartă.
curtat e ochiul minții de minciună
eu vin la tine și te rog îmi iartă
uitarea de-al tău suflet, albă hartă
ce calea demiurgă să îmi spună.
iar sânul tău cămașa o împunge
de cad la tine-n poală-n greu păcat
Gheena toată de nu îmi ajunge.
în mine toate s-au întunecat
doar duhul meu suflarea mi-o mai unge,
pe o idee am alunecat