m-ai lăsat să-ți scot ochelarii femeie
cu dor de floare albastră cât ești de frumoasă
întrebătoare mă cată-o sprinceană
cine ți-a sculptat atât de măiestru semiprofilul
desăvârșit plagiator pictorul de te-a zugrăvit
a știut să fure gingașe culori de petale

deschide-ți ochii de zori
și tu mă privești insistent temător parcă
un pic peste umăr...
zâmbetul are-un ceva misterios ca ascuțișul
bisturiului pregătit să mă vindece
și rămân pofticios cu ochii pe gură...

te las în rotundul tău lângă perdeaua de păr despletit
azi m-ai făcut fericit făcându-mi hatârul...