Vine o vreme când nu vrem
decât să ne chircim în pântec,
să ieșim din ficțiune aceasta
mondială ca Atena din Zeus.

Lupta cu milioanele de fețe
e grea și murdară.
Să vorbim !
Până când limbile ne vor cădea
și minciuna va fi descoperită.

Vom înțelege cine suntem,
mici și goi, miniaturi
îngropate-n genune.
Planeta va rămâne curată...

Voi crede atunci în tine
ca în Fiul meu. Te voi privi lung,
straniul meu centaur.
Tu nu,
căci voi fi tulburător de urâtă.

Dar, îți vei aduce aminte,
îți vei aduce aminte,
aminte... Aburii de cafea,
lumea, femeia cu vâna de aur.