Noaptea are haine ponosite de ploi,
pline cu aer și întuneric
de la gri închis la negru beznă.

În ele-mi scufund mâinile-n adânc
și ies prin ceață în zi,
mângâi cu palmele câte un copil
ca să-mi meargă bine.

Noaptea-i plecată odată cu somnul
fără mâneci și fără mâini
doar cu câteva păreri de rău
pentru trecerea peste lume.
Cu picioarele înainte face pași
de se minunau toți că n-a murit de tot.

Putea să umble așa sărind zilele
fără să fie oprită de nimeni
doar câteodată
te face să-ți bagi degetele-n ochi
de haină ce este.

Noaptea își suflecă gesturile
și nu se vede nicio duioșie
dar îmi închipui mâna mea dreaptă
cum te mângâie-n somn
pe părul ca o noapte cu miresme de mai.