Mă despart de orice teamă
ca foamea veche de trup,

umbra-mi face crustă-n amiază
și se așază pe lucruri,
lasă urme pe anii de viață
și devin din ce înce mai greu de dus.

Crește o zbatere de fiară flămândă
în inima cu o răsuflare adâncă,
sudoarea-i rece pe frunte
și mă jupoaie de pielea uscată
ca de un strat de ceață din memorie.

Văd mai clar decât ceilalți care macină vise
steaua din ochi e dincolo de moarte
într-o noapte numai voi o veți vedea
cum strălucește la nord.