Seara se rupe din mine prezentul
îl înghite trecutul și-l oferă ca dar,

târziul este și el căzut la pământ
și nimeni nu-l ridică să-l îngroape.

Viitorul așteaptă să-l umplu cu lumină
memoria nu înșală cât cauți norocul,

rămâne intactă nerăbdarea
ce mă străbate și iese-n afară.

Zilele primăverii au umerii goi
soarele își odihnește pe ei razele,

noptile mai proaspete ca apele
poartă în mâini flori de liliac.

Alunec asemenea drumurilor sub roți
duc lucrurile cât mai departe,

cu trupuri plutitoare, în rai parfumate
femeile mă vor însoți prin gânduri,

mă vor curta cu semne din pleoape
și voi locui cu chirie-n fiecare.