în orașul luminat ca o
biserică, unde cerul ține
mereu în preajmă soarele,
colți de cuvinte, pline de
sevă, răsar din volumele
bibliotecii publice,

se desprind apoi, ușor-ușor, din
răsadul ordonatelor rânduri,
strânse urcă și coboară, fac cercuri,
plutesc în valuri prin fața oglinzii
în care bibliotecarele se văd
atât de frumoase, acea oglindă cu
poza lui Nichita în colțul din stânga
sus, apoi trec prin geamul mare și
luminos spre bulevardul vintage,
unde trecători obosiți, vorbind cu
nimeni, își poartă angoasele ca
pe niște cărți niciodată citite

și intră în ei, colții de cuvinte,
sunt parcă negre semințe
ajunse delicat pe trecătoare
ogoare, într-o primăvară cu
atât de multe frunze moarte
atat de multe
și oamenii trec, bărbați,
femei și copiii, versiuni pure ale
cărților din biblioteca publică,
spre locul unde poți descoperi că
Dumnezeu e un altul care
ne iubește pe toți