De atâtea ori întors din drum
numai un sărac poate să spună.
În gândul înzăpezit cu praful urii
nici în uitare nu-și află adăpost
zace-n trup ca o pedeapsă
ce n-o poate dărui nimănui.

Sângele din trup e și el nehrănit
cu rația zilnică de putere,
să rabde izgonirea din propriul eu
și să locuiască-n altul fără voință.

De aceea purtat de hulă
și fără vise,
în sărăcia lui se simte liber,
să privească stelele, să-și caute mormântul
din care odată cu ele va învia.