Câți ochi nevăzuți sunt în cer din moment ce plouă cu lacrimi

atât de dese și de mărunte...

Și-i frig și noapte și-i tăcere de lacrimi -

Se zbat în vânt contururi amorțite de pași

ce tăinuiesc răsăritul zadarnic și deplin.

Nimicul absolut se desparte

și caută obrazul pe care să se prelingă, dintr-un ochi de geam, fărâma de ploaie

încetul cu încetul, agale și domol, cu o cadență stinsă -

ochi palid și difuz și umed

ce-și pierde simetric orbirea în ploaie

într-o lumină stinsă

amintindu-și mereu de ceva din trecut

în fiecare cadru al unei ferestre tulburi și risipite

printre spectre vagi, de lacrimi în stropi.