pascalele-au trecut în vis de umbră
și-n suflete-au lăsat un zvon de goană;
pelerinăm cu rândul la icoană
cuprinși de-o presimțire rea și sumbră.
din limbi se dă la bârfa noastră zvoană
cuvânt imund mai face-n guri o tumbă
eu sunt acel ce cu cerneală umblă
să pun neprihănirea ta pe rană.
mă cheamă ca sub lăcrimare ploaia,
desfid Lumina să îmi zacă-n poale
și poezește Domnu-ntreg odaia.
dar vine în aceste zecimale
un nor imens, cu stropii cât e droia
când s-a gătit de seară-n pijamale