m-am ghemuit lângă ocean
el mă învelea cu spumă de val
oamenii nu au trecut să mă vadă
pentru că am uitat să-i privesc atunci când am căzut

am adormit în palma apei
uneori întind picioarele de partea țărmului
atunci când rănile uită vindecările
și totuși țin minte cum cădeam pe gânduri
pietrele purtau un dialog cu mine
dar oamenii râdeau
alții fugeau
pariam pe nebunie
iar tu mă acopereai mereu
spuneai că e frig pe zăpadă
alunecai pe zilele mele
de parcă-ți eram mireasă de-o veșnicie
nu eram decât o Iliadă cu toate cuvintele în spinare
un sprijin cu iz de Sisif
o certitudine sau o taină a femeii chircite
care-și doarme acum lângă ocean
resturi de vieți