Cum scapi clarobscurul sub penel
vezi pe chip în trecere amarul,
sufletul cum înoată prin gesturi.

Lumina risipește-n întuneric un fel de raze difuze
starea vicleană de ascundere ce nu-i de ascuns.

Din umbre petele mușcă puțin contrast
de se umplu ca un fagure sub culoare
cu puncte fragile, nedeslușite.

Ochii prind interiorul ruginit în detalii.

Inima-i ascunsă după nori gri,
visează nuanțe ale înaltului suprem.

Este o stare care te învăluie-n fire nevăzute
și le înnoadă să nu se rupă
chiar și când vibrează cu unde sonore.

Noaptea e spongioasă și plină
are pene de pasăre,
zboară prin pustiul singurătății din vârstă
peste nisipuri negre.