în curtea mea se scrie romanul unei iubiri
sufletul meu stă pe un șezlong
iar destinul îi dă mereu târcoale
”ai obosit, ești ultimul fraier simțitor
într-o lume de balauri veseli”

sufletul își întoarce privirea
mă caută cu disperare prin fiecare cotlon de curte
eu, mică, am urcat într-un cuib de rândunele
mi-e bine între aripile lor negre

sufletul urcă trist pe burlan
”de ce între aripi negre?
eu sub pieptul lor alb te-am trimis”
mă trage de acolo, mă atinge în dreptul inimii


”hai, ne caută destinul
în romanul acestei ultimi licăriri”