Doar ea cu ochii umezi se întoarce la locul fostei iubiri,
nimic nu se întâmplă, din inimă iese un oftat adânc,
de păcat i se mântuie sufletul, se eliberează.

Suferința amprentele-și lasă,
îi dă ființei puterea de a le trece peste umăr,
desparte ca o dimineață întunericul de lumină.

O încredere cât o perlă de argint viu în petale de trandafiri,
de care ochii se miră
cum iubirea renaște pradă vioaie.

Nu se pierde...

Există destule resurse ce se recompun,
ele se ridică cum seva pe trepte tăinuite
ce prin emoții respiră.

O altă lumină prinde trup de culoare
cât o inimă roșie.