Nu mă împiedică nimeni, pășesc liber,
visul se reflectă-n oglinda dorinței
în forme topite-n subconștient.

Se deschid porțile rotunde ale realității,
capătă rezonanță orga inimii
cu sunete înalte-n unghiuri ascuțite.

Cu miros de mărar crud,
sufletul se strecoară subțire sub adieri
prin aerul proaspăt al dimineților fără trup.

Stau închis în frunzișul foșnit al sângelui
ce-și bea nestăvilit năravul.

Nu mă împiedic de conturul unei femei
încât să-mi lase urme de miere ori cicatrici,

unde cuvintele se rup în silabe,
au aură de copile din poeme nescrise.