s-au răsucit decenii
zile de-a rândul patimi

îmi aminteam cum jocul
prin mine rar trecea
să îmi cuprindă fruntea
în palme mișcătoare

apoi în pumnii vieții
lăsatu-m-am sedusă
de-un fir de iarbă proaspăt
crescând anume-n dar

s-au stins aprins
deodată
lăsând în urmă pace

acum mă simt mai bine
și-n mine arde-un greier
să-mi cânte veșnicia
mai simplu decât omul

își scutură tot trupul
în armonii din ceruri
și-n fiecare tâmplă-mi
prinde câte-un cri

sub pasul tău adoarme
și clovnul

surâsul
i-l simt acut sub pleoape

o fi dormind sau râde?

mă-ntreb și tac tăcerii
să mai trăiesc o clipă

armura iar se coace

sub pleoapă-i un cuvânt

Anne Marie Bejliu, 8 iulie 2016