Elogiez cuvântul și-l purific de ură
luminez întunericul și-i fac nod
pus în gânduri clare de cristal,

dureri se absorb în evlavia tăcerii,
neodihna se acoperă de virtute
și sufletul singur se mângâie,

sentința de păcate se sperie.

Limpezesc pânza temerii și o albesc
în diminețile cu frunze fragede,

clipele respiră sub pielea femeii
risipă de arome,

de o înalță în timpul de față
dăltuindu-i chipul pe coloane de piatră.

Pe când înt-o nișă ascunsă
sufletul de mamă

îi dăruie vieții supuși.