Iubirea se hrănește numai cu ce are
se întinde sub plapumă atât cât o cuprinde,
de felul ei e dulce și amară,
pune în trup fericirea dar îl și ucide,
aprinde-n inimi lumina și ea strălucește.

Ne așază-n față asfințitul
când nu mai găsim nădejdea,
măsura fără de măsură o rupe,
de nu se mai poate recompune.

Lipsa ei e uscăciune fără leac
secetă în care sufletul moare.

Iubirea nu satură niciodată flămândul
nu caută și nu risipește-n van,
nu are cuvinte să-ți spună, dar o înțelegi
și te cheamă cum somnul noaptea
de crezi că o stăpânești ca o pradă.