când albul, sub cerneală, hârtiei îi pierise
se izvodi din taine o liniște amară
nu-și mai găsea cuvântul refugiu-n călimară
era ca beat de sine uitat prin manuscrise.

văzduhul libertății în pieptul meu colindă
iar ușa dezrobirii spre stele o deschid
privirea mi-e o vorbă uitată în oglindă
bătrâne vești stau zise sub aerul lichid.

tu încolțești mirarea să-ți fie piază-n piept
îți pui în păr mistere și bei eternitate
sub vălul de lumină-n tenebre te aștept
să geamă lin cuvântul în zbor de Trinitate.

am scris aceste rânduri cu mințile pierdute
prin cioburi de chitară, pe creste de redute