Tăcerea încrețită vibrează ca un arc,
sunt puține șanse să ieși în larg
cu mâinile legate
de funiile temerii.

Cine vâslește cu sufletul
trece dincolo de cuvinte,
eu îl picur în ele cu mister cu tot
și rămân cu suferința
care nu vine din răni,
ci din urmele lor.

Timpul fugar se mută-n trup
cu anotimpuri de frig,
nopțile lungi își topesc întunericul
în râuri de cerneală
prin care numai moartea vâslește.