Atât de mult m-am ridicat pe creste,
Că am uitat de unde am plecat
Și-n tumultul simțirilor agreste,
Eu însumi sunt așa cum n-am visat.

Ce-ai face tu să știi că-ți este viața
Cum n-ai fi vrut și nici n-ai fi crezut?
Să-ți rupă ochii zorii, dimineața,
Când bine ziua nici n-a început?

Atât de mult m-am coborât pe vale,
Că am uitat de unde am venit
Și-ncorsetat până la gât în zale,
Eu însumi sunt cum nu mi-aș fi dorit.

Ce-ai face tu să vezi că-ți sunt copiii
Uciși pe rând în fiecare zi
Și să-ți dorești să nu mai fii cu viii
Știind că bine nu îți va mai fi?

Atât de mult m-am agățat de moarte,
Că am uitat de ce am mai trăit.
Ai face bine ca, citind din carte,
Să-nveți cum este să poți fi iubit...