dacă această lume se va ofili cândva, o vom pune pe un raft
al gândurilor trecătoare,
o vom ține pitită sub pecetea ploii.
Ne vom bucura de pajiștile înverzite, de florile care cresc
pe unde nu sunt așteptate. De inimile mici și desfăcute de cât le-au mai rămas de iubit.
Ochii noștri se vor sătura de viață,
fără rațiuni, fără cuvinte de mângâiere. Vom fi blânzi și puri
mai tandri decât orice revărsare a nopții.
Vom ști că moartea nu are nimic de spus
sau poate că singura ei vorbă
va trece

ca o mângâiere caldă
pe unde și păsările trec
și
suspină

se așterne
o toamnă lungă.