doctore, mă doare iarna asta albă și ziua care nu se mai termină

chiar acum am îngropat ultimul cuvânt ce-l mai aveam
tăcerea doare când îți mor cuvintele în brațe
și nu te regăsești nici înăuntru nici afară

e atâta liniște în jur
că nici oglinzile nu-și mai amintesc să reflecte
trecerile mele dinspre viață către noapte

din cerul palatin cad literele moarte
sunt umbra umbrei ce m-am însoțit cândva
desparte-mă ca fraza în cuvinte și-între silabe pierde-mă cumva