În ochi se citește un licăr cristal
Și, adânc parcă absoarbe mărita pupilă,
Cum drog de atropină se scurge-n aval
Spre inima-n spasm, când o vezi chip, copilă.

În marmura de ochi în halou de Carrara
Se aprinde, sub părul de luciu în breton,
Sclipire de iris, sub gene-n mascara
Ce lasă prelungi doar culori, toate-n ton.

Se anină dorințe pe buze rotunde,
Alungite în surâsul pe colț de ștrengară,
Lăsând dezgolite șiraguri de unde
De perle... în atol, de sub bronzul de-o vară.

E întreg de-o sculptură în suavă armonie
Ce sunet nu-și cere 'nspre reînsuflețire...
Doar vântul vibrează de-o atinge... și-o adie
Grăbit, s-o transporte pe-a lumii simțire.
10.05.2014