chiar de e cald în inimă, pe-afară
e cimitir absurd de frunze moarte
exodului în brâul meu consoarte,
în tine-s voci de nemuriri și ceară.

ne bântuie în gând o iarnă, foarte
doar sângele ne e de primăvară
că-n noi copii ne regăsim azi iară,
în sufletul ce vrerea să ne-o poarte.

rostesc pe albul de hârtie vremuri
agonizând aducerile-aminte,
rotiri de clipe-n ale vieții ghemuri.

udând secunda-n lacrimi de cuvinte
e tot la ale timpului cheremuri,
eternități mirabile, succinte.