Deșertul încă mai aleargă după mine;
calul pur sânge arab nu mă lasă din șa,
ochii mi se închid de nisip,
tu ești prea departe,
nu mă lasă noaptea să ajung.

Mă proptesc în punctele cardinale
caut conturul orizontului cu arcul întins
și trag la hanul necunoscut,
dorințele mă privesc de sus cu chemare
în orașul cu poduri de nori,
cărările îmi par alunecoase-n cer,
nu am nevoie de porți zăvorâte
cetățile luminii sunt primitoare.

Oamenii stau pe străzi și privesc,
nu mă întreabă nimeni nimic,
nu văd nicio preocupare.
E o toamnă plină de fantezii colorate
cu zilele scăpate prin cârciumi
unde se pun la cale întâmplări ciudate,
rupte din întuneric.