aș vrea să scriu sonetul vieții mele
în iambi valsând cu straie țuț, de gală,
dar minții mele-i place-n pielea goală
râzând, zicând că-i în sobor de iele.

când noctafilă, când prea matinală,
mă ia de nas, mă bagă în belele
c-ar merita cu fascii de nuiele
la buci s-o bat,dar ce mare scofală...

ca acul trage cu urechea, râde
și-mi arde rânza, de ce îmi e gâde?
că n-am vreo șansă știu și tac și-nghit,

dar cât s-o crede-n sine triumfală
în curu gol umblând fără sfială,
eu tot am s-o ... de-a naibi, să fim chit.