Iar lacrimi rănite îmi cad de pe cruce,
Păcatele toate mi-au dus mie dorul,
Naște-mă mamă, să poată să-ți urce
Pe lemnul de ură-a mulțimii, feciorul.


Când va renaște cuvăntu-înc-odată,
Doar eu mă întorc, la usă-ți rănită,
Chiar și-n icoană de-mi ești aninată,
Te sprijină mamă cu vocea-obosită.


Incaltă-mă-n apa ce curge pe râuri,
Și urmele mele să-ți mângâie setea,
Cu dragul de tine, bătut în plachiuri,
Să nu îmi rănească trecutul, tristețea.


Indură-te mamă și naște-mă iară,
La poalele pâinii, alintă-mi izvorul,
Aripile-mi leagă cu rugă de seară,
Pe cerul din casă ți-adoarme feciorul.