Mai demult, când purtam mândru sacoul ăla galben-crem,
Îmi spuneai că parcă vezi soarele zâmbindu-ți
Și avea-i așa o stare de bine, privindu-mă…

Mai târziu, când acel sacou l-am schimbat pe unul roșu,
Ai început să-ți duci o mână la inimă
Am crezut că ți-e rău și m-am repezit să te (cu)prind
mi-era teamă să nu cazi brusc și să-ți distrugi visurile
Dar nu era asta, ci sugerai încifrat cum un foc lăuntric te arde
Ca și cum te-ar mistui…

Și eu nu am înțeles senzațiile pe care le aveai, nu…
Râdeam de tine, de stările tale confuze și contradictorii,
Îți peroram ore în șir despre bărbați și despre modul lor de gândire
Mai un flirt, mai o agățare într-un bar,
Nimic serios, doar joacă, seducție și...

tu-mi spuneai să tac și să-ți ascult inima
mereu grăbită, mereu în noi acorduri,
dar eu nu te luam niciodată în serios
poate pentru că sunt bărbat și știi doar,
flirt, joacă, seducție

și tot așa până într-o seară
când norii se pregăteau să înghită o lună roșiatică
am găsit un post-it de la tine pe laptop
mi-ai scris doar atât: soarele a apus, focul s-a stins
și plec să caut căldură în altă parte!

nu mai am acele sacouri acum
le-am donat unor îndrăgostiți
care știau să asculte glasul inimii
dacă eu n-am fost în stare
să descifrez semnele...