Tu ai fost închisă într-o colivie de dorințe,
aripi nu ai dar ai pulpele pline
și pătrățele de mușchi crud
de luptătoare,
învingi pe cei poftitori de frumos.

Eu privesc pe fereastră-n trecut
înghesuit la colț în viitorul de lapte
fără să fiu stresat de foame
dar cu o sete care nu se stinge
cu vinurile care sângeră nopțile albe
și așteaptă nebăute.

Lumina curge prin cuvinte,
înlăuntrul tău se închid gândurile
lichide de atâta seducție,
moartea-i o rană care mai supurează,
nu știu dacă se mai vindecă
și nu fuge așa-n pământ.

Asfințitul este și el presat între margini
nu zăbovește prea mult
și năvălește întunericul
pe care nu-l poți închide-n zăbrele
când pereți nu mai sunt.