Cobor ca norul pe muntele faimei,
Sunt pregătit de ploaie, ca o pâine
Când rumenită sub privirea mamei
Așteaptă focul sobei să se-nchine.

Cu gândurile strânse-ntr-o căpiță
Mă las în boabe mari pline de lavă,
Din toamnă, înfășate-n foi de viță,
Stăpân aici, ca pânzele pe-o navă.

Flămândă-i gura ta ca o iertare,
Aștepți ca un deșert o mică scuză,
Din versul fără formă, nici hotare
Să bei cu ochii dulci de călăuză.

Cu brațul nedormit ce încă doare
Si-o apără ca zidul chinezesc,
Iubirea sta in brațe,-n așteptare,
Ca dimineață, iar s-o cuceresc.