frenetică frământ în coca nopții stele
nu târziu să crească o pâine de lumină
o foame metafizică au gândurile mele
după candoarea vieții senină divină.

reliefez fericirea pe romantism sublim
ca văi și munți sunt dorurile toate
înverziți de codri cu ambient intim
îmbibați cu ceruri de serenitate.

mă plasez întrun punct absolut și extrem
îmbrățișez iubirea sacră de la Dumnezeu
din vremi îndepărtate am un vis suprem
să mă iluminez la bine la dureri și greu.

sufletul meu trăiește frumos destin boem
visător iubitor și romantic va rămâne mereu.