Oamenii sunt altceva decât sufletele plecate în alte stele,
eu doresc să rămân cât mai mult pe pământ,
dar cineva mă grăbește
nu-mi lasă întregul să se bucure de părțile sale trupești
și le pune la încercare de moarte.

De fiecare dată scap clipa sublimă a împlinirii
cu aerul acela hotărât dinainte
pe care sunt mulțumit că-l respir astăzi
și-l preamăresc cu religiozitate.

Lumea m-a lăsat întotdeauna singur,
să-mi urc pe munte crucea-n spinare
și fiecare așteaptă să vadă
cum îmi înmormântez voința-n rugăciune,
dar puterea vine când nu mă aștept
și din genunchi mă ridic odată cu lumina.

Viața este un templu care se zidește mai departe
din trupuri ascunse și suflete sfâșiate
pe care numai o mamă le rabdă și pășește
în același sens cu drumul oricum nesfârșit.